duminică, 10 iulie 2016

Arhivele Totalitarismului ONLINE


Click şi download!

Arhivele Totalitarismului conţinut ONLINE


Revista Arhivele Totalitarismului (click pe link pentru a accesa instant pagina) este accesibilă şi pe CEEOL. 

Articolele publicate în AT în perioada 2007-2015 pot fi cumpărate şi în sistemul pay-per-view folosind platforma CEEOL.

miercuri, 17 februarie 2016

Call for papers 2016

Arhivele Totalitarismului
Totalitarianism Archives 
2016 

Totalitarianism Archives („Arhivele Totalitarismului”) is a peer-reviewed academic journal published by the National Institute for the Study of Totalitarianism of the Romanian Academy.Totalitarianism Archives publishes original papers, conceptual framework, case studies, and book reviews on the topics of totalitarianism and totalitarian regimes in Romania, Europe and elsewhere. Totalitarianism Archives is indexed in CEEOL, EBSCO and Index Copernicus databases.
We are currently calling for papers for volumes no. 1-2 and 3-4 to be published in 2016. Senior scholars, researchers, PhD students and postdoctoral students are strongly encouraged to submit papers on one of the following topics: 


European right wing: Italian fascism, Nazism; Authoritarian regimes;
Stalin’s Great Terror; 
The Comintern and Communist Parties in Europe; 
International relations: Western Communist Parties and the Communist Party of the Soviet Union; 
Political, economic, social, and cultural evolutions in the Soviet bloc after World War II; 
East-West relations during the Cold War; 
Opposition to totalitarianism: From resistance to dissent (types of opposition, ways of expressing alternative views: samizdat/tamizdat/magnitizdat, paralel cultures);
Human rights movements and the fall of communist regimes in East-Central Europe;


Ideology, propaganda, political parties and organizations: The totalitarian experience in the 20th century.
 The papers may be submitted in ENGLISH, FRENCH, and ROMANIAN. 


    The contributors are asked to send the FINAL DRAFTS (up to 20 standard pages) and a short narrative cv until May 1, 2016. 

    After the completion of the peer-review process the authors will be notified regarding the decision of publication.


    The proposals may be submitted at: 
    inst.academia@gmail.com 

    luni, 30 martie 2015

    Cum să redactezi un text academic şi cum să-ţi creşti şansele de a fi publicat. „Tips and tricks” aflate la workshopul organizat de Taylor & Francis Group



    de Ana-Maria Cătănuş


    Titlul articolului este un exemplu despre cum poţi să faci dacă insişti să nu fii publicat. Da, aţi citit bine: să nu fii publicat! De ce? Am aflat şi eu la workshopul organizat pe 25 martie, la Biblioteca Centrală Universitară, de Taylor&Francis Group. Dacă nu vă sună deja cunoscut grupul, atunci vă spun doar atât: „Routledge”!
    Pot să vă spun că manifestarea a fost interesantă şi, mai ales, folositoare pentru toţi cei implicaţi în „producţia” academică, fie că vorbim despre cercetători sau editori.
    Şi ca să nu mai lungim vorba, o să vă mai spun că prezentarea, excelentă!, a fost făcută de Paul Naish, editor la „Taylor&Francis”. Tocmai de aceea, mi-am permis să-mi notez câteva din ideile expuse de el şi să le împărtăşesc şi celor care pot fi interesaţi de ele.
    Prezentarea s-a învârtit în jurul celor doi actori mari care se regăsesc în procesul de cercetare-publicare: autorul şi editorul. Mai clar: ce trebuie să facă un autor pentru a-şi creşte şansele de a publica într-o revistă academică prestigioasă şi ce urmăreşte un editor atunci când primeşte un articol.
    Lucrurile nu sunt foarte complicate şi nici necunoscute mediului academic românesc, însă, trebuie să recunoaştem, nu sunt întotdeauna respectate. Se întâmplă, deseori, ca autorii să trimită spre publicare studii nefinisate, care nu corespund profilului revistei căreia i se adresează. Uneori, folosesc un limbaj nepotrivit (pamfletar), nu respectă normele de redactare impuse de revistă şi, astfel, îşi cresc şansele de a fi respinşi de la publicare. Alteori, în procesul de comunicare între autor-editor/referent apar probleme, neînţelegeri, care pot duce la animozităţi.


    De la idee la editură. Drumul unui studiu ştiinţific către redacţia unei reviste.


    Orice studiu are la bază o idee. Există un subiect pe care-l studiem cu predilecţie, descoperim lucruri sau interpretări noi pe care vrem să le facem cunoscute. Aşa se naşte un studiu ştiinţific! Redactarea acestuia însă este un proces laborios, care presupune multă atenţie şi destul de mulţi paşi. Iată cursul propus de Paul Naish:


    IdeeaAlegerea revistei potrivite pentru a publica studiulConsultarea numerelor anterioare ale revistei pentru a ne familiariza cu stilul şi cerinţele publicaţieiElaborarea primei versiuni a studiului Solicitaţi unui prieten să citească manuscrisul şi să facă observaţiiÎmbunătăţiţi materialulCorectaţi-l şi trimiteţi-l la revista.


    Este foarte important să vă asiguraţi că trimiteţi cea mai bună forma a studiului, atât din punctul de vedere al informaţiei şi demonstraţiei ştiinţifice, cât şi din punctul de vedere al respectării criteriilor formale: notele şi bibliografia trebuie să fie alcătuite în concordanţă cu cerinţele revistei. Tabelele, fotografiile, graficele trebuie să fie şi ele realizate în conformitate cu cerinţele editurii.
    Pot părea lucruri nesemnificative, mici, care sunt însă foarte importante. Dau măsura seriozităţii, profesionalismului, dar şi a respectului faţă de editor!


    Alegerea revistei potrivite!


    Scriem un studiu pentru o anumită revistă sau scriem un studiu în speranţa că o revistă din mai multe îl va publica?
    Datele prezentate de Paul Naish par să încline balanţa înspre prima variantă.
    Cei care scriu un studiu ţintit, vizând o anumită publicaţie academică, au mai multe şanse să-şi publice studiul decât cei care scriu un material şi-l propun mai multor reviste.

    De ce se întâmplă asta?
    Revistele prestigioase au un specific tematic şi un public consacrat. De asemenea, au reguli stricte, solicitând autorilor un anumit tip de material. Din această cauză, îşi pot da seama destul de uşor atunci când autorul încearcă „să împuşte mai mulţi iepuri deodată”.

    Odată aleasă revista, sunt câteva lucruri care nu ar trebui să fie pierdute din vedere:
    - consultă numerele anterioare ale revistei;
    - citează din articole publicate în revista respectivă;
    - adaptează-te la formatul şi stilul revistei;




    Lucruri care nu trebuie neglijate atunci când scriem pentru o revistă academică.


    Titlul trebuie să fie scurt, interesant, dacă se poate să introducă o întrebare.
    Rezumatul nu trebuie să fie nici kilometric, dar nici telegrafic. Un sfert de pagina este suficient. Trebuie să fie clar şi să conţină neapărat trei elemente: care este subiectul, abordarea metodologică şi concluzia.
    Notele de subsol să fie complete şi în acord cu cerinţele revistei.
    Acronimele care apar în text să nu rămână neexplicate.
    Să fie precizate toate sursele pentru imagini, tabele, grafice.
    Citaţi întotdeauna! Chiar dacă este vorba de trei cuvinte!
    Precizaţi dacă lucrarea a fost susţinută financiar de terţi.


    Şi dacă studiul a fost respins.....


    Nu este o tragedie! Se întâmplă şi celor mai buni!
    Revistele academice trimit articolele propuse la recenzare (peer rewiew). În urma acestui proces, materialul poate fi acceptat pentru publicare, retrimis autorului pentru a face modificări minore, retrimis pentru modificări majore sau respins de la publicare.
    În cazul în care autorului îi sunt indicate modificări majore, acesta trebuie să se gândească serios la soarta materialului: poate să aloce foarte mult timp pentru a repara un material cu foarte multe probleme, neavând certitudinea că în final va fi acceptat la publicare, sau se poate reorienta spre altă publicaţie. În acest caz, observaţiile primite de la referent pot fi folosite pentru îmbunătăţirea materialului, care poate fi propus altei reviste, nu înainte însă de a-l adapta criteriilor şi cerinţelor noii reviste.



    În loc de concluzii:

    Succesul procesului de publicare nu depinde doar de calitatea cercetării ştiinţifice, ci şi de forma în care acesta este prezentat. Iar la baza reuşitei stau respectarea regulilor, dialogul constructiv şi etica profesională


    marți, 4 noiembrie 2014

    Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980

    Disidenţa a fost un fenomen care a cunoscut o dezvoltare  considerabilă începând cu anii 1960 în URSS şi apoi în Europa Centrală. Dar nu şi România, unde disidenţa a rămas la nivelul unei constelaţii de istorii personale. Lucrarea noastră încearcă să analizeze această situaţie răspunzând la o serie de întrebări: ce a fost disidenţa în România, cine au fost disidenţii, care au fost elementele care au blocat sau, din contră, au susţinut dezvoltarea disidenţei.
    Lucrarea noastră este organizată pe mai multe secvenţe. Prima încearcă să definească disidenţa prin plasarea fenomenului într-un spaţiu geografic, politic şi temporal. A doua, adună laolaltă cele mai reprezentative manifestări de disidenţă din U.R.S.S. şi Europa de Est, scopul fiind identificarea rădăcinilor acestui tip de opoziţie, a conţinutului şi formelor de acţiune, a dimensiunii acestui fenomen, dar şi a impactului asupra societăţilor în care s-au dezvoltat. A treia parte, cea mai consistentă, analizează disidenţa din România. Utilizand instrumentele sociologiei, am construit o tipologie din perspectiva mediului socio-profesional al disidenţilor, dar şi a specificului etnic. Drept urmare, am evidenţiat patru mari categorii: disidenţa din mediul religios, disidenţa din mediul ştiinţific, universitar şi tehnic, disidenţa din mediul literar şi disidenţa cu specific etnic. În cadrul fiecărei categorii au fost trasate direcţiile generale de evoluţie ale domeniului în ultimele două decenii de comunism şi au fost evidenţiate şi analizate principalele gesturi de disidenţă. De asemenea, am ales să prezentăm sub denumirea de „disidenţa din partid” cele câteva luări de poziţie împotriva lui Nicolae Ceauşescu venite din partea unor membri cu o activitate îndelungată în partid (Constantin Pârvulescu, „scrisoarea celor şase” ş.a.). Am precizat totodată în lucrare că aceste manifestări nu au reprezentat gesturi veritabile de disidenţă, ci mai mult răbufniri determinate de o anumită situaţie şi, în special, de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.
    Lucrarea conţine studii de caz pentru unii dintre cei mai reprezentativi disidenţi : Paul Goma, istoricul Vlad Georgescu, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, matematicianul şi viitorologul Mihai Botez, profesoara Doina Cornea, scriitorul Dorin Tudoran. Nu lipsesc însă din analiza fenomenului contribuţiile unor persoane precum Mariana Celac, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Radu Filipescu sau Mircea Dinescu.
    În final, am considerat important să abordăm cei doi factori care au influenţat dezvoltarea şi răspândirea disidenţei din România: Securitatea şi Radio Europa Liberă.
    Disidenţa a fost în principal o mişcare etică, morală. Critica publică, deschisă la adresa regimului comunist a fost însă doar o parte din activitatea disidenţilor, aceea de a expune tarele regimului, închistarea sa, refuzul de a accepta dialogul, fie că era vorba despre decizii politice, economice sau care vizau sfera culturală. Cea mai consistentă parte a disidenţei a constat în construirea unor modele alternative de existenţă în comunism, la baza căruia se găseau onestitatea, competenţa, respectul pentru diversitatea de opinii.
    Disidenţa, prin ea însăşi, nu a dus la prăbuşirea comunismului, dar a sădit seminţele unei societăţi libere şi mai sănătoase în era post 1989.