Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului are plăcerea să vă invite
miercuri, 16 noiembrie, la ora 11.00, la lansarea volumului de documente intitulat
"Foametea, piatiletka şi ferma colectivă: documente diplomatice româneşti, 1926-1936"
autor drd. Vadim Guzun
Vor lua cuvântul prof. dr. Radu Ciuceanu, director al INST, conf. univ. dr. Octavian Roske, secretar ştiinţific al INST, prof. dr. Vasile Buga, dr. Dan Cătănuş şi dr. Vitalie Văratic.
Lansarea va avea loc la sediul INST din strada Arh. Grigore Cerchez, nr. 16, sector 1, Bucureşti. Tel. 021 2306992;
email: inst.academia@gmail.com
Publicarea lucrării "Foametea, piatiletka şi ferma colectivă: documente diplomatice româneşti, 1926-1936"
reprezintă un exerciţiu de recuperare a defazajului din mediul academic
din România pe segmentul care acoperă perioada de formare şi
consolidare a regimului stalinist. Documentele tematice inedite, pe care
le-a identificat Vadim Guzun în Arhivele Diplomatice ale Ministerului
Afacerilor Externe, acoperă cele trei politici esenţiale ale aşa-numitei
"revoluţii staliniste de sus" - înfometarea în masă, planul cincinal
(piatiletka) şi colectivizarea forţată a ţăranilor. Rapoartele,
analizele şi sintezele diplomaţiei de la Bucureşti relevă suficient de
clar modul în care aceste instrumente politice au asigurat
"modernizarea" imperiului sovietic. Rezultatul dramatic al
experimentelor totalitare care fac obiectul volumului a constat în
exterminarea a milioane de oameni nevinovaţi, iar modelul acestora a
fost aplicat, într-o primă etapă, provinciilor româneşti anexate de
Uniunea Sovietică, iar ulterior, României şi altor state europene.
Vadim
Guzun este doctorand al Academiei Române, diplomat în Ministerul Român
al Afacerilor Externe. Interesat de formarea regimului sovietic,
relaţiile româno-sovietice şi politici de sovietizare, autorul a mai
publicat, recent, volumul "Marea foamete sovietică", sub egida
Institutului "George Bariţiu" din Cluj-Napoca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu